Poetry

Poezie gazetarului roman

Maestre, a imbatranit condeiu-ti greu
Ce asternea adesea cuvant de Dumnezeu
A-ncremenit pe masa prea plina de uitare
Ce-odata nu demult ne lumina in zare

Ce sa-ntamplat maestre de ce nu ne mai spui
Cuvinte ce inalta faptura orisicui
Te-am asteptata in prag sa iti urmez cuvantul
Dar n-ai venit acasa si mi s-a-ntristat gandul

Te caut acum-aievea pe unde nici nu crezi
Intro padure adanca prin ramurile verzi
Sau intro pestera ascunsa ferita de priviri
Si regasesc acolo multime de amintiri

Cuvantul tau maestre incerc sa-l regasesc
A vremurilor fire sa pot sa dojenesc
Caci de-ar ajunge acolo-ntre misei
Cata-vor iarasi calea pastorilor de miei

Vino maestre langa noi de te-aseaza
Si lasa slova-ti lina ce Domnului vegheaza
Sa curga peste noi asemenea luminii
Ce izvoraste pururi din dragostea iubirii

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Inspirat de Andrei Şaguna – Îndatorire

De când mă ştiu şi mă amintesc
Pot mărturisi cu frunte senină
Că viata usoară eu nu o cunosc
Ci numai sarcini grele de rutină
De griji cu lupte morale cu orgolii
În interiorul Bisericii şi al şcolii

Şi aşa nu sunt răsfăţat de ursită
Ci pot zice că aceasta-mi este destinat
De a mânca pâinea trudită
Va să zică încununat
De a purta sarcini
Şi iarăşi sarcini

Adeseori se întâmplă
Ca mulţi să vină să se plângă
Asupra sarcinei ce venitu-le-a din rânduială
În urma diregătoriei lor ce-i deleagă
Şi unii abdică chemării lor
Ca să scape poverilor

Eu altmintrelea judec iacă
Despre sarcinile care mă întâmpină
În diregătoria mea, şi adică
Câte sarcini am, atâtea bucurii mă-mână
Şi cu cât vreo sarcină este mai grea
Cu atâta mai mare este şi activitatea mea

Eu nu mă sparii de nici o sarcină
Căci ştiu chemarea şi poziţia mea
Şi lui Dumnezeu mă închină
Puteri trebuincioase ca să-mi dea
Spre portarea sarcinilor grele
Să corespund aşteptării obşteşti şi poziţiei mele

versificarea Dan Bârsan

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Alesul

De ce-ti bati joc de fiul meu,
Alesule, tu nu stii oare
Ca sunt crestin si ca ma doare
De ce nu sti ca-mi este greu?

Suflet ca tine sunt si eu,
Si-mi place să trăiesc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu stramosi ca tine,
Si-ar plange neamul dupa mine,
Si-ar plange intaii statatori,

Si-ar plange Tatal mult de tot
Căci ne-a zidit prin secole,
Indura-te de el, alesule,
Si ajuta-mă, ca nu mai pot!…

Asa plangea un biet popor
In tara ce-l asuprea să-l rupa
Si l-a eliberat alesul dupa
Ce l-a vandut strainilor!

A incercat să-l mai invie
Sufland cuvinte goale-n vant,
Dar sa risipit în simtamânt
Si-a adormit pentru vecie!…

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum alesule,
Ci du-te-n tara-acum si zi-le
Urmasilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să-i ocrotesti cu bunatate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de-nstrainati ar fi in ea

Dan Bârsan adaptare dupa “Gandacelul” de Elena Farago

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s