Cred Doamne şi mărturisesc,
Din nou a nu ştiu câta oară
Iertare de păcat să-mi dai
La fel ca şi odinioară
În neagra-mi chibzuinţă
Meschină şi lumească
Te-am ignorat pe Tine
Şi Pronia Cerească
Lucrat-am zile multe
Bogate, îmbelşugate
Şi când vorbeam de Tine
Te lucram pe la spate
Cu vorbele-mi puţine
Ce Tu le înmulţeşti
Ma rog eu ţie Doamne
O, cât de darnic eşti
M-am sumeţit în faţa Ta
Împins fiind de pierzare
Nesocotitute-am pe Tine
Cel care-mi eşti salvare
Nu-s vrednic să-ţi grăiesc
Şi-n versurile-mi fade
Şă-ţi cer iertare cu-n talant
Ce gândul meu sloboade
Dar după cum vezi nu mai rabd
Tăcerea-ţi e asurzitoare
Căci într-atât eu Ţi-am greşit
Încât şi liniştea mă doare
Iată mă spovedesc în poezie
Şi lumea-ntreagă o să ştie
Necredinciosul
Ce mult rău ţi-a făcut el Ţie
Dan Bârsan 