lacrimi-pocainta

Cred Doamne şi mărturisesc,
Din nou a nu ştiu câta oară
Iertare de păcat să-mi dai 
La fel ca şi odinioară

În neagra-mi chibzuinţă
Meschină şi lumească
Te-am ignorat pe Tine
Şi Pronia Cerească

Lucrat-am zile multe
Bogate, îmbelşugate
Şi când vorbeam de Tine
Te lucram pe la spate

Cu vorbele-mi puţine
Ce Tu le înmulţeşti
Ma rog eu ţie Doamne
O, cât de darnic eşti

M-am sumeţit în faţa Ta
Împins fiind de pierzare
Nesocotitute-am pe Tine
Cel care-mi eşti salvare

Nu-s vrednic să-ţi grăiesc
Şi-n versurile-mi fade
Şă-ţi cer iertare cu-n talant
Ce gândul meu sloboade

Dar după cum vezi nu mai rabd
Tăcerea-ţi e asurzitoare
Căci într-atât eu Ţi-am greşit
Încât şi liniştea mă doare

Iată mă spovedesc în poezie
Şi lumea-ntreagă o să ştie
Necredinciosul
Ce mult rău ţi-a făcut el Ţie

Dan Bârsan

Advertisements